Ministrul Sănătaţii, avertisment dur: „Se poate deceda la 30-39 de ani fără a avea comorbidități”
Autorităţile au hotărât să amâne relaxărilede la 1 iulie. Recomandările experților sunt de a amâna noile măsuri de relaxare anunțate pentru 1 iulie, din cauza numărului mare de noi infectări cu COVID-19, a anunțat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.
„Valul 1 nu s-a terminat, pentru că oamenii nu respectă măsurile. Putem transforma acest val intr-un val cu două cocoașe, unde a doua ar putea fi mai violentă decât prima, în condițiile în care atunci exista un instinct de conservare, acum acest instinct de conservare, la o parte dintre concetățenii noștri, nu mai există”, a declarat, la Digi 24, Nelu Tătaru.
Ministrul Sănătății recomandă românilor „să se uite în jur, să se uite-n spitale, să meargă în secțiile de terapie intensivă, să vadă dacă există acest coronavirus și să vadă că se poate și deceda la 30-39 de ani fără a avea comorbidități, să vadă că un corp medical stă în acele combinezoane transpirând o zi întreagă în niște condiții foarte grele, dar facându-și meseria”, a adăugat ministrul.
În ultimele 24 de ore în România s-au înregistrat 269 noi cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus. Au murit în total 1.634 persoane. Până luni, în România au fost confirmate 26.582 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, dintre care 18.912 au fost declarate vindecate și externate. De duminică până luni, au fost înregistrate 22 decese
Trei decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 1 deces la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 13 decese la persoane de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
La ATI, în acest moment, sunt internați 210 pacienți.
Cea de-a patra etapă de relaxare, amanată
„Suntem într-un moment în care gestionăm un număr de cazuri crescut și s-a decis la nivelul Grupului Tehnic să amânăm ce-a de-a patra măsură de relaxare. În măsura în care evoluția va deveni favorabilă, ne gândim și la alte măsuri de relaxare. În perioada următoare, văzând că avem stabilă o săptămână în care scade numărul de cazuri noi și transmiterea comunitară scade și ea, atunci putem să ne gândim la măsuri de relaxare. Rămâne ca fiecare intre noi să gestionăm fiecare măsură de relaxare”, a precizat ministrul.